Dan Diaconescu sesizează DNA în cazul „dezertorilor” din PPDD

Dan Diaconescu sesizează DNA în cazul dezertorilor din PPDD
Publicat: 14/10/2013, 17:19
Actualizat: 31/07/2014, 14:03

Fondatorul PPDD, Dan Diaconescu, a anunțat luni, într-o conferință de presă, că îi dă în judecată pe cei 27 de parlamentari care au părăsit partidul, cerându-le daune de 2 milioane de euro de persoană, conform clauzei semnate înaintea campaniei electorale.

Daniel Fenechiu a precizat că prima persoană care va fi chemată în judecată va fi senatorul Tudor Barbu, iar marți va fi depusă la Senat demisia acestuia semnată în alb de către Barbu odată cu convenția privind privind despăgubirile de 2 milioane de euro. Banii strânși, dacă aceștia vor fi achitați, vor fi împărțiți în mod egal membrilor partidului, a anunțat Diaconescu.

Mai mult, liderii PPDD au anunțat că vor sesiza și Direcția Națională Anticorupție și Agenția Națională de Integritate, în legătură cu zvonurile legate de sumele mari de bani pe care le-au primit unii parlamentari care au părăsit PPDD.

„Așa cum mulți dumneavoastră ați scris sau ați văzut, s-au vehiculat anumite sume de bani date ca prime de instalare, anumite contracte cu statul, anumite funcții. Este vorba, de fapt, despre o faptă de corupție, care trebuie pedepsită. Din informațiile pe care le avem, în cazul anumitor parlamentari există indicii că s-au încălcat diverse prevederi”, a precizat liderul deputaților PPDD, Daniel Fenechiu.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cum a ajuns „Regele Cripto” al Canadei, care trăia în vile de lux și conducea...
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Prima reacție milionarului Dorin Mateiu, bărbatul de 57 de ani care s-ar iubi cu Simona...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Bizara poveste a lui Kaitlin. Logodnicul ei a făcut infarct în ziua nunții, iar apoi...
Șoc în România! O mireasă s-a îndrăgostit de artistul care i-a cântat la nuntă și...
Care este cea mai sănătoasă carne din lume, potrivit experților în nutriție. Surpriza de pe...
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e...
O cunoscută influenceriță și-a pus sora geamănă să o înlocuiască la serviciu pentru a putea...
Care este starea de sănătate a premierului Slovaciei după ce a suferit o nouă intervenție...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Pe ce șosele îți trebuie rovinietă? Este obligatorie pe DN-urile ce trec prin localitate?
Rusia a câştigat mai mult teritoriu în 2024 decât a pierdut în timpul contraofensivei ucrainene....
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Anunț pentru românii ce folosesc numerar. Băncile au pus LIMITĂ
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții....
Ce poți face dacă ai o soră geamănă? O trimiți la muncă în locul tău!...
Patrick crede că Roberta nu îl place pe Sebastian! Ce spune concurenta despre această situație:...
Cine este celebrul artist care s-a iubit cu femeia căreia i-a cântat la nuntă?! Cântăreţul...
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel...
Oamenii de știință au descoperit, în premieră, o moleculă care absoarbe gazele cu efect de...
×